Filozofia Zen

ZEN nu este o practică spirituală, ci mai mult decât atât, căci se situează dincolo de spiritual şi de material. ZEN înseamnă a-ţi concentra toată fiinţa în ceea ce faci, orice. Înseamnă A FI. Înseamnă a mânca atunci când mănânci, a merge atunci când mergi. A FI aici si acum, în orice moment. Nu este un mijloc de a atinge un scop. Este doar ceea ce este deja, la intensitate maximă. ZEN nu serveşte la nimic anume.

Istoricește vorbind, Zen este un budism adaptat pentru Japonia. Răspândirea cea mai largă având loc în perioada Evului Mediu, când Zen devine „religia oficială” a clasei conducătoare – samuraii. Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care „trezitul” Shakyamuni a atins iluminarea acum 2600 de ani. Maestrul Deshimaru o numea „întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii”. Zazenul se adresează deci tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa de zi cu zi. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide înţelepciunii celei mai înalte – înţelepciunea trezirii –, iar spiritul compasiunii universale creşte în noi, inconştient, natural, automat. Kodo Sawaki spunea: „Lăsaţi zazenul să facă zazen!”. Zenul nu este filosofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filosofii, de concepte, de forme.

Esenţa Zenului nu se exprimă prin cuvinte. „Pentru a practica Zen sau artele marţiale, trebuie să trăieşti intens, din toată inima, fără rezerve – ca şi cum ai putea muri în clipa următoare.” Aceasta este de fapt chiar esenţa doctrinei Zen şi nu doar atât, ci a oricărui alt sistem de meditaţie: să trăieşti intens clipa prezentă. Ce înseamnă însă să trăieşti intens în prezent? Nimic mai simplu, înseamnă să fii cu toate gândurile şi simţurile concentrate pe clipa prezentă. De exemplu, atunci când desfăşori o activitate comună, te speli pe mâini, uzi florile, bei ceai sau faci orice altceva, să fii atent şi concentrat doar la acţiunea respectivă. Asta înseamnă să nu te gândeşti la cum ai petrecut aseară, ce vei face peste câteva ore, ce mai face partenerul/partenera de viaţă sau câţi bani mai ai în cont. La fel şi atunci când eşti la serviciu şi îţi exerciţi profesia, eficienţa maximă va apare doar atunci când eşti total concentrat asupra a ceea ce faci în clipa prezentă, indiferent cât de măruntă sau plictisitoare este acţiunea pe care o întreprinzi. În Orient, omul este învăţat să îşi lase mintea în pace în aşa fel încât ea să funcţioneze conform naturii ei, spontan şi liber, în vreme ce modelul de gândire occidental susţine cunoaşterea doar dacă ne-o asumăm şi o reprezentăm prin sisteme convenţionale. Este exact diferenţa dintre gândirea centrală a minţii (occidental) şi gândirea periferică a minţii (oriental). În Occident, a trăi intens înseamnă cu totul altceva. La noi, a „trăi clipa” înseamnă să te distrezi şi să faci lucruri riscante, de genul celor care „te fac să simţi adrenalina”. Mulţi indivizi care cred că trăiesc intens fie îşi pierd nopţile prin cluburi, făcând abuz de alcool, droguri sau sex, fie sar cu coarda elastică, cu parapanta sau fac alte aşa-numite sporturi extreme.

Acest mod de a aborda lucrurile arată de fapt chiar neputinţa de a trăi intens clipa, deoarece respectivii caută distracţia, senzaţiile şi varietatea, tocmai pentru a fugi de plictiseala din clipa prezentă. La orientali, secretul constă în faptul că, pentru ei, o clipă trăită făcând cea mai monotonă şi plictisitoare activitate este la fel de plăcută şi de intensă ca și una în care te distrezi în stil occidental. Aşa se explică şi uriaşul succes al popoarelor asiatice în dezvoltarea economică şi tehnologică, prin faptul că pot trăi cu intensitate clipa prezentă, ducând cea mai măruntă activitate la măiestrie şi perfecţiune. Un gunoier japonez, chinez sau coreean îşi poate aduce meseria pe culmile măiestriei şi perfecţiunii, asemeni unui maestru Zen al trasului cu arcul, în vreme ce un occidental s-ar plictisi repede şi ar căuta ceva mai incitant şi mai avantajos financiar. Zenul se bazează pe meditaţii şi postură, iar singura învăţătură erau koan-urile ce aveau ca scop blocarea minţii. Căutarea interioară ce precede iluminării este scopul lui Zen, fapt ce conduce practicantul la conştientizarea permanentă a existenţei lui Dumnezeu în manifestare. Zenul este o experienţă nonverbală, iar pentru a o cunoaşte şi a-i descoperi înţelesul tainic, trebuie să o practici, să o experimentezi. Budismul Zen este o cale şi o concepţie asupra vieții. Nu este religie sau filosofie, şi nici psihologie. Este o cale a eliberării, similară cu daoismul şi yoga.

Acest scop iniţial al Zen-ului, iluminarea spirituală, denumită la origine SATORI, era considerat a fi în exclusivitate religios.În timp însă, practicile Zen au fost treptat preluate de unele direcţii terapeutice şi incluse în cadrul acestora ca procedee distincte. Astfel, putem considera că în prezent, filosofia Zenare legătură directă cu vindecarea psihologică sau cu psihoterapia. Prin practica Zen sunt produse fenomene psihologice. Practicanţii Zen observă că personalitatea lor se modifică în direcţii pozitive. Deşi Zenul este un sistem terapeutic în sensul occidental al termenului, prin exerciţiu, starea SATORI conduce la schimbarea personalităţii. Experienţele de SATORI afectează cunoaşterea şi modelele cognitive, modificând astfel modalitatea de a privi lucrurile. Se poate spune că schimbările specifice SATORI pot avea următoarele finalităţi:
 - Permit persoanei să se confrunte cu realitatea, să observe realitatea şi să accepte realitatea aşa cum este.
 - Produc încetarea vederii lucrurilor dintr-un punct de vedere egocentric şi înlocuirea acestuia cu un punct de vedere altruist sau unul mai cuprinzător. Practica Zen poate produce asupra personalităţii şi acţiunilor unei persoane următoarele schimbări:
1. Schimbări care se observă în viaţa reală:
 - apar resurse interioare pentru a trăi orice clipă cu întreaga energie a persoanei;
 - persoana devine capabilă să accepte realitatea aşa cum este; scade tendinţa de a fugi de situaţiile dificile sau de a face orice pentru a le evita;
 - apar sentimente de împlinire şi vigoare.
2. Anxietatea şi teama se diminuează. În Zazen emoţiile sunt eliberate şi apare desensibilizarea într-o stare de echilibru dinamic.
3. Devine o obişnuinţă executarea muncilor cotidiene pe baza respiraţiei abdominale:
 - executarea funcţiilor fizice este declanşată prin respiraţia abdominală;
 - este redobândit echilibrul în sistemul nervos vegetativ;
 - sunt întărite şi revigorate funcţiile organelor interne;
 - este mărită rezistenţa la stres.
4. Persoana este eliberată de ataşamentul la sine. Energia persoanei poate fi folosită în întregime în acţiuni reale. De exemplu, aceasta se poate observa în tehnicile sportive, în exprimarea artistică, în perfecţionarea comportamentului, în executarea NO (drama clasică japoneză care se dansează) sau în SADO (ceremonia ceaiului).
 5. Încetează punctele de vedere egocentrice:
 - devine posibil să vezi lucrurile dintr-un punct de vedere mai cuprinzător sau din punct de vedere al altei persoane;
 - ideile creative nu vor mai fi restricţionate de un cadru rigid de gândire.

Preluând în tehnicile sale crâmpeie din filosofia Zen, psihoterapia (cu precădere cea de influenţă Gestalt) are, de asemenea, drept scop fundamental trezirea conştiinţei individuale prin creearea acelei realităţi pure şi simple a lui „aici şi acum”, indusă în psihic, dincolo de cuvinte. A.Moreau (2005, pg.12) sublinia esenţa psihoterapiei prin următoarele: „Pentru a conştientiza ceea ce simţi, pune accentul pe aici şi acum. Realitatea palpabilă este prezentul. Ieri reprezintă o realitate trecută. Mâine, o realitate viitoare. Ieri nu mai există, mâine încă nu a venit”.